Mariri salariale in INVATAMANT si SANATATE de la 1 ianuarie 2017

Jurnal de Vaslui

SALARIU minim de 2.400 de lei pentru angajații cu studii superioare. De când se poate aplica măsura
Deputații din Comisiile de buget, finanțe și de muncă au adoptat, luni, mai multe amendamente la Ordonanța 20/2016 referitoare la salarizarea din sectorul bugetar, care prevăd creșterea salariilor mai multor categorii de personal, informează Agerpres.
Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru susține că aplicarea amendamentelor va avea un impact bugetar estimat la 3-4 miliarde de lei.
„Vor fi între 3 și 4 miliarde de lei în plus cu ceea ce ați făcut dumneavoastră astăzi, de la 1 decembrie 2016. Este vorba de 3-4 miliarde de lei peste cele 2,6 miliarde de lei care este impactul Ordonanței 20. (…) Asta duce la 5-6 miliarde lei creștere masă salarială decisă în anul acesta. Față de 57 miliarde masă salarială, crește practic toată masa salarială din sistem cu încă 5-6 miliarde, numai într-un act. (…) Ca să știm cum stăm și, evident, un premiu Nobel pentru cel care o să facă deficitul pe zona asta”, le-a spus Pîslaru deputaților din comisii.
Deputații din cele două comisii au aprobat un amendament referitor la sistemul sanitar care prevede că, „începând cu 1 decembrie 2016, sporurile și alte drepturi salariale specifice activității se vor calcula prin raportare la salariul de bază”.
Un alt amendament adoptat prevede că, „începând cu data de 1 ianuarie 2017, salariile de bază ale personalului din învățământ existente în plată la data de 31 decembrie 2016 se majorează în medie cu 15%, conform normelor metodologice elaborate de Ministerul Educației și aprobate prin Hotărâre de Guvern, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a ordonanței”.
De asemenea, angajaților din sistemul de asistență socială li se vor mări salariile în medie de 15%, potrivit unui alt amendament adoptat luni.
Deputații Comisiei de muncă și buget au aprobat și un amendament ce prevede creșterea cu 25% a cuantumului brut al salariilor de bază/ soldelor funcției de de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul din aparatul propriu al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, față de nivelul acordat pentru august 2016. Majorarea salariilor va începe de la 1 decembrie 2017.
Tot de la 1 decembrie anul viitor salarizarea personalului din cadrul Caselor de Asigurări de Sănătate Județene, a Municipiului București și din cadrul Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești se va stabili de la nivelul de 85 % din salariile stabilite la nivel central pentru personalul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, pe baza unei metodologii aprobate prin ordin al președintelui CNAS.
Amendamentele au fost adoptate în lipsa deputaților liberali care au părăsit ședința. Discuțiile vor fi continuate marți dimineața. De asemenea, Comisia juridică urmează să se pronunțe.

Batranii nu mai pot supravietui: Viata pe datorie

Jurnal de Vaslui


batraniDin ce in ce mai mulţi vârstnici din judeţ trec pragul caselor de ajutor reciproc ale pensionarilor pentru a se împrumuta ca să poată pune câte ceva pe masă, pentru a achita facturile la utilităţi ori pentru a cumpăra medicamente.
Lună de lună, pensionarii vasluieni se văd nevoiţi să stea cu mâna întinsă la casele de ajutor reciproc pentru a-şi cumpăra medicamente şi, mai nou, pentru a-şi face pregătirile de iarnă.
„Din păcate, nu doar masa zilnică este problema. Mulţi dintre cei care s-au împrumutat la noi ne-au spus că vor să-şi achite şi datoriile către stat sau către bănci, să-şi cumpere medicamente ori să finanţeze lucrările agricole. Nici nu am crezut că vom reuşi să onorăm toate cererile”, a declarat Traian Pascu, preşedintele Casei de Ajutor reciproc a Pensionarilor (CARP) Vaslui.
Cei mai mulţi dintre bătrâni spun că pentru banii obţinuţi de aici măcar plătesc o dobândă decentă.
„Aici e foarte convenabilă dobânda şi e mult mai mică rata decât la o bancă. Vreau să iau 2.600 de lei pentru că îmi vin copiii şi nepoţii din străinătate şi trebuie să le pregătesc bunătăţi. Cu restul îmi cumpăr medicamente şi îmi păstrez bani şi pentru lucrările agricole”, ne-a spus o pensionară.
Zilele acestea, până şi conservele pentru iarnă se dovedesc a fi un adevărat lux pentru mulţi dintre vârstnicii vasluieni. Cei care vor cu orice preţ să aibă un borcan cu murături în cămară sunt şi ei nevoiţi să facă împrumuturi la CARP.
“Sunt vai de capul lor. Împrumută ceva mai mult de 300 de lei, bani pe care vor trebui să-i returneze anul viitor”, susţin reprezentanţii CARP Vaslui.
“Am venit din cauza lipsei de bani, pensiile sunt foarte mici. Venim şi împrumutăm bani de aici ca să putem cumpăra medicamente, nişte murături şi un metru cub de lemne. Nu ajung banii pe care-i luăm. Ce pot să fac cu patru milioane de lei? Trebuie oricum să-i dau înapoi într-un an de zile. Punem şi noi câţiva gogoşari acolo, vreo două gogonele, ce se pune la fiecare casă, ca să avem pentru familie”, ne-a declarat un pensionar.
În ultimele săptămâni, peste 150 de pensionari din Vaslui au solicitat împrumuturi de la CARP pentru a-şi cumpăra murături. Sumele variază între 300 şi 1.500 de lei.
Din păcate, nu toţi reuşesc să-şi achite ratele la împrumuturi, iar conducerea CARP este nevoită în fiecare lună să refuze zeci de solicitări.
„Avem şi astfel de persoane care nu înţeleg că, din cauza lor, alte cereri rămân neachitate. Îi rog pe pensionari să-şi achite la timp creditele“, a menţionat Traian Pascu.

Scrisoarea unui vasluian pentru iubita lui de 17 ani! O sa te prapadesti de ras!

Jurnal de Vaslui

„Draga Shophronika, (adica TU)
Vaz ca tea venit mintea la cap si nu m-ai crezi tote prostile care t-i le vira mata-n cap ca doar team zis ca facim nunta cam dupa octombre anu asta sa hiarba vinu si ne lom ca panla urma TU esti femeia mea si nu bagaboanta aia de Lenus dar vreu sastiu si io cea fost cu Culaita si cu Gioni ca sa nut scot ochii dupa Nunta
Esti o flore esti un CRIN
Esti parfumu celmai FIN
Si ca semn ca Te iubesc
Uiteacum ma iscalesc”
scrisoare

DORINBAND FORMATIE NUNTA IASI

DORINBAND FORMATIE NUNTA IASI

FORMATIE NUNTA IASI


DorinBand din Iasi va poate fi alaturi la diferite evenimente asigurandu-se de crearea bunei atmosfere care sa fie demne de petrecerea ta !
Fie nunti, botezuri, aniversari, dineuri sau petreceri tematice (Craciun, Revelion, Ziua Indragostitilor etc.), profesionalismul in domeniul muzical are drept scop crearea unui produs artistic personalizat, unic pentru fiecare client in parte.

DORINBAND – FORMATIE NUNTA IASI

In general, reusita unei formatii nunta Iasi, deseori se rezuma la a genera o atmosfera festiva in primul rand prin muzica variata si de buna calitate. Avand in componenta solisti si instrumentisti experimentati ce abordeaza un repertoriu bogat DorinBand reuseste sa multumeasca o paleta larga de preferinte abordand cu profesionalism muzica uaoara internationala cat si romaneasca, evergreen-uri, caffe-concert, latino cat si muzica populara autentica.
45  Desigur formatii nunta Iasi sunt, si nu putine, dar alegerea va apartine pentru a avea garantia unei petreceri reusite care sa va transforme un      eveniment important din viata dumneavoastra intr-unul de neuitat –formatii nunta Iasi.

» ALEGEREA UNEI FORMATII NUNTA IASI

Alegerea unei formatii nunta Iasi sau a programului muzical este foarte importanta si trebuie tinut cont de multe aspecte artistice si tehnice. Scopul principal a unei formatii de nunta si petreceri din Iasi la un asemenea eveniment important este sa creeze acea atmosfera magica si sa aduca acel liant emotional care leaga interactioneaza invitatii intre ei. Band-ul si muzica interpretata poate face invitatii sa plece unul cate unul. Totodata dotarea tehnica a unei formatii nunta Iasi trebuie sa fie una de inalta calitate pentru ca show-ul artistilor sa fie primit foarte bine de invitati.
Ca formatie pentru nunti , DorinBand din Iasi, va ofera un repertoriu variat si adaptat nuntasilor dumneavoastra.
Alege band-ul DorinBand sa cante la nunta ta si vei avea petrecerea de nunta pe care ai visat-o. Programele muzicale pe care formatia noastra le face in timpul nuntilor sunt menite sa inspire voie buna si chef de dans nuntasilor. Pentru a realiza aceasta, membrii formatiei vor canta din mijlocul invitatilor si vor realiza mai multe momente interactive la care sa participe toti invitatii. Pe parcursul nuntii, formatia va avea grija sa cante muzica pentru toate varstele, in asa fel incat atat invitatii foarte tineri cat si cei mai invarsta sa aiba momentele lor speciale.
Dorin Band – Formatie Nunta Iasi

Pericolele ascunse în grătarul tău! Reguli de aur pentru prepararea unui grătar sănătos

Jurnal de Vaslui

gratar

Alimentele si preparatele gatite pe gratar au o valoare nutritiva superioara si sunt semnificativ mai sanatoase decat cele prajite. Gatitul pe gratar exclude aportul excedentar de grasimi si zaharuri, substante care predispun ingrasarii si imbolnavirii. Iti prezentam cateva sfaturi utile pentru ca vara asta sa te delectezi cu preparate sanatoase la gratar.
Carnea pregatita incorect la gratar poate fi periculoasa pentru sanatate! Afla cum sa o prepari sanatos!
In  primul rand trebuie sa inlocuiesti ingredientele greu digerabile si pline de calorii cu alternative nutritive si sigure pentru mentinerea unei forme fizice optime. Carnea slaba, fructele, legumele si apa plata aromatizata cu felii de fructe sau de castravete transforma orice gratar intr-o sursa de nutrienti beneficiu, si nu de grasimi si calorii in exces.

Avantajele pregatirii alimentelor pe gratar

Toate tipurile de carne pregatite pe gratar ajung sa furnizeze mult mai putine grasimi atunci cand sunt consumate, deoarece straturile grase sunt topite de temperaturile ridicate si se scurg la baza gratarului. De asemenea, hrana preparata pe gratar are mai putine calorii decat cea pregatita prin prajire, motiv pentru care este recomandata in toate planurile nutritionale destinate pierderii in greutate.
gratar 2

Alimentele isi pastreaza continutul nutritiv

Preparatele gatite pe gratar ajuta ingredientele sa isi pastreze proprietatile nutritive aproape intacte (spre deosebire de alte metode de gatit), intrucat expunerea in fata temperaturilor ridicate este limitata. Astfel, alimentele raman in continuare hidratate, cu vitaminele nealterate. Grasimea in exces din carnea pregatita pe gratar este eliminata eficient, iar legumele retin mai multe vitamine si minerale. In plus, caldura emanata dinspre foc spre alimente mentine umiditatea alimentelor si le face suficient de fragede, incat sa nu fie nevoie de adaugarea altor uleiuri sau grasimi in procesul de gatire.
Un alt beneficiu al prepararii alimentelor pe gratar este acela ca toate tipurile de carne retin o cantitate mai mare de riboflavina si tiamina, doua vitamine esentiale de care corpul are nevoie pentru a se mentine sanatos.


Efectele negative ale prepararii alimentelor pe gratar

Frigerea alimentelor bogate in proteine, de exemplu carnea, creeaza doua tipuri de substante chimice care ar putea contribui la aparitia cancerului: HCA (amine heterociclice) si PHA (hidrocarburi aromatice policiclice). HCA se formeaza cand carnea este gatita la temperaturi inalte. PHA, a doua substanta, se formeaza cand grasimea de pe carne se scurge in sursa de foc sau alte pe suprafete fierbinti si genereaza fum. Fumul contine aceste substante cancerigene, care se asaza pe suprafata carnii.
Totodata, studii efectuate la Scoala de Medicina Mount din New York arata faptul ca frigerea unor alimente la temperaturi inalte produce compusi care pot accentua inflamatia din corp. Compusii, denumiti produsii finali de glicatie avansata (AGEs), sunt cunoscuti ca potentiali nocivi, aparand in circuitul sanguin al persoanelor cu boli cronice asociate cu inflamatia, de exemplu: diabet, boli cardiovasculare, artrita reumatoida sau osteoartrita.


Solutia pentru un gratar sanatos: marinarea carnii!

Marinarea carnii in condimente bogate in antixodanti  sau in bere impiedica formarea substantelor cancerigene. Berea neagra e cea mai eficienta, din cauza continutului crescut de antioxidanti. Aceasta injumatateste hidrocarburile aromatice policiclice (PAH).
marinare
Berea neagra are cel mai puternic efect, reducand nivelul a opt principale PAH cu mai mult de jumatate, comparativ cu carnea de porc nemarinata. Astfel, consumul de carne marinata in bere poate fi o strategie eficienta in reducerea substantelor cancerigene.
Acest lucru este valabil si pentru marinarea in vin, otet balsamic sau alte condimente cu un continut crescut de antioxidanti. Pana in prezent, efectul este dovedit doar pentru bere.

Păstrați la rece produsele până le puneți pe grătar! 

Prima regulă de aur a preparării grătarului este să ţineţi carnea în lăzi frigorifice până să o puneţi pe grătar deoarece expunând-o la soare sau ţinută la temperaturi improprii va exista riscul de dezvoltare a unor germeni precum Salmonella, Escherichia coli şi Staphylococcus aureus, care pot afecta starea de sănătate în cel mai scurt timp şi, în loc de o vacanţă reuşită, vei avea parte de greaţă, vomă, diaree şi crampe abdominale severe.

Curățați grătarul! 

Înainte de a vă apuca de barbeque, nu uitaţi să curăţaţi riguros grătarul pentru a elimina urmele anterioare şi să îl ungeţi cu ulei, NU cu slănină sau alte grăsimi, pentru a împiedica arderea cărnii.

Încet dar sigur: foc mic!

Preparaţi carnea pe grătar la foc micchiar dacă durează mai mult şi evitaţi să o ardeţi.