Jurnal de Vaslui
Municipiul Vaslui are buget!
LA TREABÃ Începând de astãzi, municipalitatea tureazã motoarele si se apucã serios de treabã, asta pentru cã oficial Vasluiul are buget. Consilierii vasluieni au aprobat, ieri, 11 aprilie, în cadrul sedintei lunare a plenului Consiliului Local, proiectul de buget gândit de Executivul local al municipiul Vaslui pentru anul 2013. Edilii au estimat cã în acest an vor realiza venituri de 155 milioane lei si cã vor cheltui aproximativ 159 milioane, deficitul urmând a fi acoperit de un rest de vreo 4 milioane, rãmas din 2012 în visteria Primãriei sub formã de excedent bugetar.
Propunerea Executivului local si votul consilierilor au pus la dispozitia municipiul Vaslui, pentru anul 2013, putin peste 155 milioane de lei, la care se mai adaugã alte 4 milioane lei, excedentul bugetar înregistrat la finele lui 2012. “În spatele acestor cifre stã o muncã asiduã a tuturor celor care fac parte din aparatul de specialitate al Primãriei pentru a contabiliza si a cântãri toate nevoile si necesitãtile municipiului Vaslui care, dupã cum stim cu totii, sunt foarte mari. Vã asigur cã am lucrat asa cum prevede legea, dupã analiza fiecãrei activitãti care stã în sarcina Primãriei, dupã ce am discutat cu toti cei care reprezintã sistemul institutional care se afã în sarcina autoritãtilor publice locale, dupã ce am primit sumele repartizate de la bugetul statului, de la Finante si de la Consiliul Judetean, am definitivat proiectul bugetului. Vreau sã vã spun cã o componentã principalã a veniturilor previzionate în bugetul pentru 2013 o reprezintã impozitele si taxele locale. Împreunã am decis sã mergem anul acesta fãrã majorarea lor, nu stiu dacã am fãcut rãu sau bine, dar vreau sã multumesc vasluienilor pentru ce am realizat. Gradul de încasare pentru primul trimestru al acestui an este de 100%. Apoi, avem sumele venite la Ministerul de Finante pe care nu le putem contesta, cel mult le putem comenta. Deocamdatã nu putem face nimic, procentul de alocare scade pentru cei care încaseazã si colecteazã la bugetul local. De asemenea, am cuantificat sumele pe care le vom atrage din fondurile europene, am adunat ce vom mai primi de pe la alte ministere, plus sumele mai mici sau mai mari care ne vor reveni din alte taxe pe care le încasãm, cum sunt taxa de timbru, venituri din prestãri servicii si altele, am adunat leut cu leut si am prezivionat un total venituri de 155 milioane lei, la care am adãugat si cele 4,2 milioane lei, bani rãmasi sub formã de excedent bugetar din 2012″, a explicat primarul Vasile Pavãl.
Cea mai costisitoare va fi “functionarea” orasului
Executivul a estimat pentru anul 2013, cheltuieli totale de 159 milioane de lei si a împãrtit acest capitol în douã mari sectiuni importante, functionarea orasului si dezvoltarea municipiului, iar conform cifrelor anul acesta “functionarea” este prioritatea numãrul 1, pentru aceasta fiind alocate cheltuieli totale de peste 85 de milioane.”Cheltuielile de functionare sunt cheltuieli strict necesare pentru municipiul Vaslui, se referã la cheltuieli materiale, la cheltuielile curente pentru întretinerea si buna desfãsurarea a lucrurilor, sunt cheltuielile care întretin viata de zi cu zi a municipiului Vaslui, fie cã vorbim de salubritate, învãtãmânt, igienizare, asistentã socialã, activitãti culturale, iluminat sau de pildã salarii din învãtãmânt, Politie localã si toate celelalte institutii de care rãspunde Primãria si Consiliul local”, a explicat consilierilor Vasile Pavãl.
74,2 milioane vor fi investiti în “Dezvoltare”
Cum municipiul Vaslui se aflã de câtiva ani în plin proces de modernizare, având în derulare proiecte ample de investitii, legal, principala obligatie a autoritãtilor locale este aceea de a se preocupa de finantarea investitiilor în derulare, astfel cã bugetul la capitolul ” Dezvoltare” s-a construit în mare parte pe continuitate.
Cei mai multi bani vor fi investiti pentru continuarea Programului Integrat de Dezvoltare Urbanã, peste 36 milioane lei pentru infrastructura stradalã, vreo 6 milioane pentru finalizarea proiectului de reabilitare a zonei pietonale plus alte câteva sute bune de mii lei pentru finalizarea investitiilor ce vizeazã pentru iluminatul public si extinderea infrastructurii transportului public. De asemenea, o altã investitie de proportie în 2013 va fi cea în Piata Vidin, pentru care Primãria Vaslui a pus deoparte pe hârtie aproape 11 milioane de lei. “De asemenea, am acordat o atentie deosebitã si altor lucrãri de obiective care se regăsesc în lista “Obiectivelor de investiţii noi”, iar pentru executarea obiectivelor s-au prevăzut la “Alte cheltuieli de investiţii” studii de fezabilitate, proiecte tehnice si proiecte de execuţie, astfel încât să fim pregătiţi în orice moment să accesăm si programele cu finanţare externă. Bineînteles avem cuprinse si câteva proiecte concrete, cum sunt de pildã cele pentru Teatrul de Varã, Stadionul municipal. Acestea sunt investitii care au sigurantã de sutã la sutã”, a explicat primarul.
Vasluienii s-au implicat!
Anul acesta, în fata proiectului de buget pregãtit de Primãrie, vasluienii au fost mai sensibili ca niciodatã. Dupã încheierea perioadei în care structura bugetului a stat la dispozitia publicului, Vasile Pavãl s-a ales cu o impresionantã listã de sarcini care mai devreme sau mai tâziu trebuie strecuratã în buget. În topul cerintelor vasluienilor se aflã definitivarea drumurilor în Zona Industrialã, extinderea retelelor de utilitãti în suburbii si zonele limitrofe orasului si finalizarea asfaltãrii strãzilor. “În urma dezbaterii publice prin care a trecut proiectul de buget am primit numeroase propuneri si sugestii de la cetãteni. În forma actualã a bugetului mare parte dintre ele se regãsesc, o parte nu. Mi s-a transmis de pildã sã ne ocupãm de construirea spatiilor verzi între blocuri, extinderea retelei de apã pe strada Constantin Tãnase, problemã pe care deja am discutat-o cu cei de la Aquavas. De asemenea, mi s-a propus înfiintarea unui centru de tineret, proiect pe care l-am anticipat oarecum; odatã cu reamenajarea Casei Armatei se va înfiinta acolo un asftel de centru. O altã sugestie foarte bunã de care va trebui sã ne ocupãm este rezolvarea problemei cãminului de la liceul <<Anghel Ruginã>>. Au mai fost cerinte care deja într-o formã sau alta sunt cuprinse în listele noastre de cheltuieli, fie cã se gãsesc de pildã la cheltuieli de igienizare sau pe sectiunea de dezvoltare. Astfel de probleme sunt cea a blocului 32, sau a strãzii Independentei, acolo trebuie sã construim neapãrat un WC. Am primit sugestia de a reabilita Cinematograful Modern, adevãrul este cã problema cinematografului este una realã, dar aceasta nu este a Primãriei sau a Consiliului local, ci a Centrului National de Cinematografie. Conform legii, Consiliul Local l-ar putea prelua de la ei, ar putea investi dar este obligat ca timp de 15 ani sã-i pãstreze obiectul de activitate. Acum, sinceri sã fim, nu ne permitem o asemenea chestiune, nu ne permitem sã investim zece, douãzeci de milioane de lei ca 15 ani sã nu putem face si altceva cu el. O altã chestiune care nu stã tocmai în atributiile noastre, dar pentru care vom face demersurile necesare cãtre Apele Române, este ecologizarea Delea. Din pãcate, pentru astfel de probleme nu putem sã ne asumãm singuri responsabilitatea”, a declarat edilul sef al Vasluiului.
Rãbdare…pânã’n 2015
Din pãcate, o parte dintre vasluieni sunt siliti de împrejurãri ca pentru cele mai urgente probleme ale lor sã se înarmeze cu rãbdare, asta dupã cum însusi Vasile Pavãl a lãsat sã se înteleagã, când vasluienii i-au adus în discutie problemele cu alimentare cu apã, gaz, canalizare, asfaltare în zone precum Viisoara, Brodoc, Rediu, Moara Greci. “Dupã cum am spus-o, nevoile sunt foarte mari, solicitãrile oamenilor sun îndreptãtite, dar dupã cum stiti a trebuit sã facem fatã unei suprapuneri de proiecte, care a produs niste întârzieri. Nu pot sã modernizeze strãzile pânã nu se bagã tot ce-i de bãgat în subsolul lor. Toate aceste proiecte vor începe sã curgã cam din a doua jumãtate a anului, programul de mediu va intra în linie dreaptã cu licitatiile, contractãrile. Pentru municipiul Vaslui cel mai probabil marea majoritate a lucrãrilor se vor derula în 2014, mã refer aici la alimentarea cu apã, la amenajarea unei statii de tratare si epurare. În total noi avem de realizat 11 kilometri de retea, 54 de kilometri extindere în Viisoara, Moara Greci, Brodoc, Rediu, plus alte zone mãrginase. De asemenea acestora li se adaugã aproximativ 70 km de canalizare, toate estimate la peste 38 milioane de euro. Marea majoritate a desfãsurãrii acestor lucrãri va acoperi anul 2014, mai bine zis a doua jumãtate a lui 2014. În 2015 e termenul limitã, atunci proiectul este obligat sã se încheie. Suprapunerile de proiecte ne-au creat ceva probleme, dar acum nu avem decât sã le ordonãm”, a mai declarat Vasile Pavãl.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu